Oxidatoare termice

Introducere

Descompunerea compuşilor organici volatili cu ajutorul căldurii înseamnă a le ridica temperatura până când se produce următoarea reacţie:

COV + O2 => CO2 + H2O + căldură

Reacţia se produce natural începând cu temperatura de 500 - 600°C iar arderea completă survine la 720 - 800°C.
Putem epura şi fluxuri conţinând halogeni, silicon sau compuşi cu sulf. Există şi o versiune regenerativă a oxidatoarelor termice pe care v-o prezentăm pe larg puţin mai jos, în care preîncălzirea survine utilizând două sau mai multe straturi termice (ceramică) prin care se acumulează şi se cedează căldura.


Oxidatoare termice regenerative (RTO)

Pentru controlul eficient şi avantajos al compuşilor organici volatili oferim în cooperare cu firma Brofind S.p.A din Italia oxidatoare termice regenerative echipate cu schimbătoare de căldură foarte eficiente proiectate cu ajutorul experienţei în domeniu a partenerilor noştri italieni. O parte a aerului folosit pentru diluare este dirijată împreună cu aerul contaminat (care se poate afla aproape de limita inferioară de explozie) printr-un ventilator specific.

Instalarea celui de-al treilea turn este cea mai sigură soluţie tehnică care asigură îndepărtarea compuşilor organici volatili care nu pot fi trataţi când fluxul de aer contaminat îşi schimbă direcţia, în acest fel obţinându-se cea mai mare eficienţă de distrugere pentru a respecta cele mai stringente norme. Acest model de oxidator regenerativ este de asemenea şi tehnologia care poate atinge maximum de eficienţă şi care poate admite o concentraţie maximă de COV.

Această soluţie elimină prezenţa valorilor mari ale poluanţilor în fluxul de aer şi este preferabilă când normele de emisie sunt foarte stricte. Fiecare turn regenerativ conţine un strat de ceramică care serveşte ca un acumulator de căldură, care este încălzit sau răcit - în funcţie de direcţia fluxului de gaz prin sistem. Acest strat de ceramică are şi o cădere de presiune mică şi o eficienţă mare de recuperare a căldurii.


Descrierea procesului

La început, gazul de proces trece printr-un schimbător de căldură (strat de ceramică) înainte de a intra în camera de ardere. Aici gazele sunt pre-încălzite cu aproximativ 5% din temperatura camerei de ardere. După ce gazul de proces părăseşte stratul de ceramică, gazele deja fierbinţi sunt încălzite şi mai mult până la temperatura camerei de ardere.

Aceste gaze sunt trimise apoi printr-un alt schimbător de căldură unde energia este absorbită şi stocată pentru a încălzi următorul ciclu de gaz contaminat. Aproximativ 95% din energia calorică poate fi recuperată prin această metodă multi-strat. În acest fel, concentraţiile mici de COV pot fi procesate într-un mod auto-susţinut fără a arde extra combustibil.

Temperatura de oxidare poate fi obţinută fie folosind combustibil adiţional, fie prin autoaprinderea COV din gazul de proces când concentraţia devine suficient de mare pentru a permite acest lucru. Durata medie a acestor procese este reglată automat de software-ul inclus şi este în medie între 90 si 120 secunde, depinzând de anumiţi parametri de proces cum ar fi concentraţia şi natura poluanţilor. După cum a fost menţionat, al treilea turn permite un tratament suplimentar al gazului de proces care nu a fost tratat complet în precedentele etape, gaz care în timpul inversării cursului de curgere ar putea scăpa pe coş.

De asemenea se poate monta şi un sistem de control teleghidat şi dotat cu software PC şi pagini grafice pentru o operare şi diagnosticare simplă a stării instalaţiei. Un sistem de ardere opţional care constă în piroliza COV în cazul depozitării acestor compuşi pe stratul de ceramică poate fi de asemenea prevăzut în cazul prezenţei unor compuşi polimerizanţi, cum ar fi stirenul.

Înapoi sus